Piața Sfatului
“Kilometrul “0” al oraşului, fiind zona cu densitatea cea mai mare de obiective culturale, în care se se desfăşoară cele mai numeroase și diverse evenimente. Dacă în primele secole de existență, centrul „Cetății Brașovului” prezenta o configurare diferită, în 1420 piața principală a orașului avea un perimetru apropiat de cel actual, în centrul său fiind situate construcțiile Casei Sfatului.
În trecut, laturile pieței purtau denumirile legate de comerţul practicat de-a lungul timpului: Şirul Inului (pe nord), Şirul Butnarilor (pe vest), Şirul Florilor și Târgul Fructelor (pe sud), Şirul Grâului (pe est).
În Piața Sfatului ființează mai multe muzee și case memoriale, amenajate în clădiri istorice.
Astfel putem afirma că edificiile, care delimitează perimetrul pieţei, au în majoritate un aspect târziu, datorat refacerilor de după incendiul din 1689. Se păstrează însă vestigii medievale ale clădirilor de locuit precum Strada George Bariţiu 2, construcții din perioada Renașterii, cum ar fi Casa Negustorilor (nr. 14) sau locuințele patriciatului urban (nr. 15-16), puse în valoare prin lucrările de restaurare din ultimii ani.
Din secolul al XVIII-lea datează Casa Seuler (nr. 27) cu fațada remaniată în stil baroc, din secolul al XIX-lea – Casa Safrano (nr. 23), iar de la începutul secolului XX, Palatul Czell (nr. 26, astăzi sediu de bancă) și casa parohială a bisericii ortodoxe Adormirea Maicii Domnului, ridicată în stil neobizantin, pe latura de est a ansamblului
Casa Sfatului
La data de 23 decembrie 1420 era emis actul care face referire pentru prima dată la camera destinată „acordării dreptăţii” şi şedinţelor Magistratului orașului, situată deasupra bolţii breslei blănarilor din piaţa principală a “Cetății Brașovului”. Documentele ulterioare consemnează lucrările care au loc la construcția amintită din anul 1503 sub denumirea de Praetorium. În 1521 sunt menţionate camera paznicului şi închisoarea din Casa Sfatului, în timp ce turnul mai vechi, devenit parte din ansamblu, a fost supraînălţat, fiind prevăzut cu un acoperiş piramidal înconjurat de cele patru turnuleţe, care simbolizau în Evul Mediu jurisdicția supremă – jus gladii.
Distrusă de incendiul din anul 1689, care a afectat majoritatea clădirilor reprezentative din „Cetatea Brașovului”, Casa Sfatului este reconstruită în stil baroc cu loggia decorată cu stema orașului şi acoperişul turnului „în bulb de ceapă”, păstrat în această formă până în anul 1910. La sfârşitul secolului al XVIII-lea, una dintre principalele atracţii ale oraşului era reprezentată de ceasul din „Turnul trompeţilor”, cu cadranele pictate de Joseph Moor în 1775.
Până în 1923, în Casa Sfatului s-a păstrat arhiva oraşului, iar din 1950 clădirea a primit funcţiunea de muzeu, cu colecții de istorie și arheologie.
Biserica Neagră
Biserica Neagră este centrul spiritual al comunității săsești din Brașov, fiind în același timp cea mai de seamă scenă a reformei ecleziastice din Transilvania și leagănul culturii umaniste pentru regiune.
Cine a fost la Brașov știe că Biserica Neagră este simbolul orașului. Și nu o știe fiindcă i-ar fi spus-o cineva, ci fiindcă atunci când vezi Biserica Neagră înțelegi acest lucru cu inima. Imaginea ei e copleșitoare, ți se întipărește pe retină și îți coboară în suflet pentru totdeauna.
Dar poate vă întrebați cum de s-a ridicat în această vale înconjurată de păduri dese o biserică gotică atât de mare, adică de ce s-a întâmplat acest lucru. Istoria consemnează că încă dinaintea venirii în aceste locuri a cavalerilor teutoni, pe locul de astăzi al bisericii era o mănăstire de călugărițe catolice aparținând ordinului Premonstratens. Iscusința locuitorilor și privilegiile-cheie oferite de regi au transformat foarte repede locul într-un oraș prosper, astfel ca era firesc ca orășenii să-și dorească un edificiu bisericesc care să reflecte frumusețea orașului și evlavia locuitorilor, așa se face că la finalul secolului al XIV-lea au început ridicarea noii biserici.
Stilul gotic era pe atunci idealul absolut al construcțiilor noi, iar datorită relațiilor comerciale și meșteșugărești strânse care legau Brașovul de orașul crăiesc Nuremberg s-a decis ca model al noii biserici magnificul cor cu ambulatoriu al bisericii Sf. Sebald din Nuremberg.
Din inițiativa Sfatului orașului, Johannes Honterus, umanist de seamă al Brașovului, a întocmit așa-numita „Carte a Reformei”, care a constituit piatra de temelie pentru trecerea la religia evanghelică a tuturor sașilor din Transilvania, iar în octombrie 1542 aici a avut loc prima slujbă religioasă de rit luteran din țară.
În aprilie 1689, un incendiu devastator a distrus porțiuni semnificative ale orașului și a deteriorat și biserica parohială. Șarpanta uriașă a luat foc, s-a prăbușit și a îngropat interiorul bisericii sub moloz și cenușă. Se spune că flăcările și fumul ar fi înnegrit pereții așa de tare, încât de atunci supranumele lăcașului este Biserica Neagră. Lucrările de reconstrucție au început imediat și au durat aproape o sută de ani. Primul pas a fost realizarea noii șarpante, aceasta având înălțimea unui imobil cu patru etaje, iar pentru decorarea bisericii – altarul si stranele, enoriașii înstăriți sau meșterii breslași au donat textile otomane viu colorate, mai ales covoare.
Iar după ce lucrările de reconstrucție majoră din secolul al XVIII-lea s-au încheiat, comunitatea s-a îngrijit de dezvoltarea vieții religioase în condiții optime, iar muzica fusese dintotdeauna un element central al rugăciunii la Dumnezeu, astfel ca atunci când orga construită după Marele Incendiu s-a deteriorat, meșterul berlinez, Carl August Buchholz a realizat un nou instrument, nepereche, fiind cea mai mare orgă mecanică de biserică din România.
Astăzi, Biserica Neagră reunește numeroase obiecte de artă unice, de valoare universală, provenind din șase secole și de pe două continente. Fiecare este în același timp o solie și o enigmă, invitându-i pe vizitatori să le descopere și să le dezlege.
Povestea Bisericii Negre
Catedrala Romano-Catolică
Intrarea dinspre “Orașul Vechi” în “Cetatea Brașovului” avea loc în Evul Mediu, prin Poarta Mănăstirii din dreptul străzii Mureşenilor de astăzi, numită inițial după așezământul dominican din apropiere, menționat documentar pentru prima dată în anul 1342.
După instalarea dominației Imperiului Habsburgic în Transilvania, pe locul mănăstirii a fost ridicată Biserica Romano-Catolică Sfinții Petru și Pavel după planurile arhitectului Karl Joseph Lamasch, cu suportul financiar direct al împărătesei Maria Theresia.
Bolțile bisericii, cunoscută drept cea mai reprezentativă construcţie barocă din Braşov, au fost decorate la începutul secolului XX, cu scene religioase pictate în medalioane, iar ferestrele au fost prevăzute cu vitralii comandate la Budapesta.
Strada Mureșenilor este una dintre cel mai importante artere ale orașului din perioada medievală, păstrând clădiri din epoca Renașterii, cum ar fi Casa Schobeln sau care ilustrează diversitatea stilurilor exersate în ultima parte a secolului al XIX-lea la Brașov.
Strada Sforii
Menţionată documentar pentru prima dată în secolul al XVII-lea, a cărei lăţime variază între 111 şi 135 cm. În anul 2003, strada a fost restaurată şi iluminată, fiind inclusă în circuitul turistic, ca punct de atracţie inedit al oraşului.
Textul plăcii memoriale amplasată pe faţada clădirii de pe strada Poarta Şchei nr. 3 aminteşte faptul că aici de a luat fiinţă în anul 1835 „Casina Română”, societate cultural-politică a românilor brașoveni.
Bastionul Ţesătorilor
Situat pe aleea Brediceanu si considerat astăzi drept cel mai spectaculos şi mai bine conservat exemplu de arhitectură defensivă a Braşovului medieval, bastionul are un plan poligonal neregulat, adaptat la configuraţia terenului.
Obiectivul a fost construit în anii 1570-1573, în jurul turnului ridicat odată cu prima incintă a cetății din jurul orașului, pentru a proteja colţul de sud al Zidurilor de Sus, fiind adaptat armelor de foc.
În anul 1910, monumentul a fost restaurat, devenind muzeu. În sala de festivități a breslei a fost amenajat în 1950 Muzeul Fortificaţiilor Ţării Bârsei, care valorifică date documentare şi materiale tridimensionale provenite din săpături arheologice sistematice, ilustrând legătura dintre sistemul apărare și armament în Evul Mediu, iar alături de obiectele muzeale, sunt expuse machetele “Cetăţii Braşovului” (1904) și cea a cartierului românesc al „Șcheiului” (1961), realizate după imagini mai vechi.
Turnul Alb
Repartizat spre apărare breslelor cositorarilor şi arămarilor, Turnul Alb a fost edificat pe versantul Dealului Romurilor, în a doua parte a secolului al XV-lea, dominând orașul.
Accesul în turn avea loc pe o scară mobilă, iar aprovizionarea şi schimbarea garnizoanei se efectuau între palisade, direct din Bastionul Graft.
Turnul a ars în timpul incendiului din 1689, fiind reparat în 1723 și 1902. Lucrări de restaurare au avut loc în 1974 și 2003-2005, când a fost amenajat ca muzeu.
Poarta Schei
A fost construită pentru fluidizarea circulaţiei între „Cetatea Braşovului” şi „Suburbiul de Sus”.
Construcţia monumentală, în stil clasicist, a fost prevăzută cu o deschidere centrală pentru vehicule încadrată de două accese laterale pentru pietoni.
Inscripţiile în latină, datorate notarului Joseph Franz Trausch, menţionează numele împăratului Francisc I, al judelui primar Johannes Jacob Mylius, al judelui districtual Johann Georg von Trauschenfels şi anul finalizării construcţiei.
Poarta Şcheii a fost restaurată după cutremurul din 4 martie 1977 şi reparată de mai multe ori, ultima dată în anul 2004.
Biserica "Sfântul Nicolae" a Șcheilor Brașovului
Datând după tradiţie din secolul al XIII-lea, a constituit de-a lungul timpului centrul cel mai important pentru viaţa spirituală, culturală şi artistică a românilor din Ţara Bârsei. Săpăturile arheologice și mărturiile documentare arată că actualul ansamblu a fost ridicat pe locul unor construcţii din lemn şi din piatră, din daniile domnitorilor din Moldova şi din Muntenia, primul între aceştia fiind Neagoe Basarab.
Imaginea de astăzi a bisericii reprezintă rezultatul vastelor lucrări întreprinse în secolul al XVIII-lea din iniţiativa protopopului cronicar Radu Tempea II când sunt construite cele două paraclise laterale – Buna Vestire pe nord şi Înălţarea Domnului pe sud. În anul 1751, a fost construit turnul cu ceas, adosat părții de vest a bisericii, din donaţia ţarinei Elisabeta Petrovna a Rusiei, alte intervenții fiind realizate pe cheltuiala voievozilor de dincolo de Carpaţi, Grigore Ghica şi Constantin Mavrocordat.
Prima Școală Românească
Alături de biserica “Sfântul Nicolae” a Șcheilor Brașovului se află Prima școală românească, a cărei clădire din lemn a fost înlocuită cu o construcţie de piatră supraetajată în veacul al XVIII-lea, din ansamblu făcând totodată parte Casa Barac din secolul al XVIII-lea şi chiliile adosate zidului de incintă în prima parte a secolului al XIX-lea, în care funcţionează din anul 1961 un complex muzeal.
În Scheii Braşovului s-au plămădit valori de spiritualitate românească, ale căror începuturi trebuie căutate încă de pe vremea geto-dacilor, când la „Pietrele lui Solomon”, in satul dacic de altă dată supravieţuiau dârji strămoşii acestor meleaguri.
Arheologia (încă puţin studiată aici) şi obiceiurile „Junilor braşoveni” (de asemenea puţin valorificate) stau mărturie pentru îndepărtatele vremuri ale continuităţii noastre. In perioada medievală românii din Schei, cu sprijinul voievozilor de peste munţi au clădit biserica şi şcoala şi au întemeiat un centru de rezistenţă spirituală capabil să reziste tuturor vitregiilor.
Vechii şcheieni, care practicau un negoţ de larg răsunet cu Moldova şi Muntenia, dar ajunseseră săstrăbată Levantul, Balcanii până departe în Siria şi Egipt, au protejat prin danii lăcaşul de cultură şi învăţătură, care astăzi a devenit Complexul muzeal Scheii Braşovului. Cele aproximativ 4.000 cărţi vechi şi peste 30.000 documente precum şi numeroase obiecte muzeale stau astăzi strajă la temelia istoriei, oferind tuturor posibilitatea de cunoaştere a adevărului care se derula istoric pe aceste meleaguri.
Primaria
Dincolo de zidurile de nord-est ale „Cetăţii Braşovului”, demolate în secolul al XIX-lea, unde în Evul Mediu aveau loc de execuţiile şi arderile de vrăjitoare, s-au construit noi clădiri administrative: Palatul Finanţelor (astăzi Primăria), Palatul de Justiţie (astăzi Prefectura), Palatul Poştelor. Dinspre Portica spre Warthe se construiesc Casa Asociaţiei Meseriaşilor ( astăzi Muzeul de Artă), Şcoala Reală Superioară de Stat ( astăzi corpul T al Universităţii), Biserica Reformată, Palatul Institutului General de Pensii (astăzi Rectoratul Universităţii) şi Liceul Romano-Catolic de Băieţi (1901, astăzi Liceul “Aprily Lajos”), situat „după Ziduri”, cu faţada principală spre pârâul Graft).
Noile clădiri delimitează spre „Cetate” Bulevardul Rudolf (Rudolfsring, ulterior Bulevardul Carol I, astăzi Bulevardul Eroilor), amenajat pe traseul şanţului medieval de apărare al laturii de nord-est.
Belvedere Drumul Poienii
Pe timp de zi sau noapte, magia Brașovului străjuit de muntele Tâmpa poate fi admirată din acest loc situat pe drumul ce leagă orașul de Poiana Brașov. Cele trei parcări amenajate își asteaptă vizitatorii oferindu-le o panoramă fermecătoare asupra Brașovului.
Strada Republicii
Principala arteră a orașului medieval, astăzi Strada Republicii, era numită Strada Porții. Este străjuita de la un capăt la altul de clădiri cu fatade impunătoare. Una dintre cele mai vechi clădiri este Farmacia Jekelius (nr. 17), construită în secolul al XVI-lea la intersecția cu strada Michael Weiss de astăzi, numită strada Călugărițelor în Evul Mediu, după Mănăstirea Sfântul Ioan, menționată documentar în secolul al XV-lea și conferită în secolul al XVIII-lea ordinului franciscan.
Pe latura de sud a străzii Republicii se aflau locuințele notabilităților orașului, după cum era reședința familiei Hirscher, înlocuită în anul 1908 cu sediul Băncii Naționale Săsești, construit după planurile arhitectului brașovean Albert Schuller (strada Michael Weiss 22). Același autor a proiectat hotelul Coroana, implementând “stilul 1900” în varianta germană Jugendstil la Brașov. Un exemplu relativ contemporan este Casa pantofarului Heinrich Bahmüller (nr. 16, 1906), a cărei fațadă reflectă Sezessionul vienez, în timp ce decorul casei de la nr. 10 (1902), îmbină arhitectura neogotică cu elementele noului stil. Casa cofetarului Montaldo, numită și Tortenhaus (nr. 14), este una dintre clădirile de referință a orașului, realizată după planurile arhitectului Peter Bartesch în 1864, în care a funcționat ulterior hotelul Baross.